duminică, 23 decembrie 2012

Povestea Bradului de Craciun

Bun venit in DulceaMeaCasa!
Pentru ca se apropie Craciunul, vreau sa ne asezam in fotoliul povestitorului impreuna si citim o poveste frumoasa, povestea bradului de Craciun:

            " A fost odata ca niciodata....


A fost odată într-o iarnă geroasă şi cu multă zăpadă, aproape de Crăciun, într-o pădure tânără un pui de brad. Avea frunze ascuţite şi multe şi era împodobit cu zăpadă de ziceai că are haine argintii pe el.
Dar iată că într-o zi puiul de brad fu tăiat pentru a fi dus în casa cea mare de lângă pădure, chiar cu o zi înainte de sărbătoarea Crăciunului. Acolo, bradul găsi mulţi copii ce alergau, cântau şi erau foarte bucuroşi.
Seara, brăduţul a fost împodobit cu globuleţe multicolore, cu ghirlande din hârtie parfumată, cu lumânări roşii, iar vârful lui primi o steluţă aurie ca o căciuliţă. Lângă picioare stăteau cutii îmbrăcate în hârtie fâşiitoare şi funde mari din catifea.
Neştiind ce se întâmplă, el întrebă jucăriile aflate lângă el, de-a lungul peretelui:
- Mă scuzaţi, îmi puteţi spune şi mie de ce sunt atâtea cutii cu jucării împachetate aşa frumos aici lângă mine, iar voi staţi acolo lângă perete?
- Cum…nu ştii?
- Nu...! se scuză brăduţul.
- Mâine este Crăciunul şi toţi copiii primesc cadouri, iar jucăriile cele noi vor fi cadouri pentru copilaşii care ţi-au cântat când ai venit.
Toată seara brăduţul a stat de vorbă cu jucăriile şi aşa a aflat că acolo era casa în care locuiau copiii fără părinţi. A aflat despre cum îi cheamă pe fiecare, ce le place să facă, cu ce să se joace şi multe lucruri frumoase auzi brăduţul. I se făcu dor de părinţii şi fraţii lui din pădure, dar se bucură că putea să aducă zâmbete pe feţele copiilor.
Dimineaţa copiii erau în jurul bradului, deschizând cadouri şi cântând colinde, frumoasele colinde.
Nu după mult timp brăduţul a fost dus în pod şi lăsat acolo.
Aşa trecu zilele: singur, cu amintirea cântecelor, a jucăriilor vechi, a jucăriilor noi, a copiilor, a familiei lui.
Îşi aminti că mama lui i-a spus că dacă îşi pune o dorinţă în noaptea de Anul Nou, ea îi va fi îndeplinită de Zâna Dorinţelor de Anul Nou, dar doar o dată.
Când veni noaptea aceea specială, îşi dori să fie înapoi în pădure alături de ai săi.
În dimineaţa următoare, Zâna Dorinţelor de Anul Nou îi îndeplini dorinţa, iar brăduţul se afla în pădure, lângă fraţii lui, înconjurat de zăpada argintie. Începu să le povestească tuturor despre mica aventură din casa copiilor şi de atunci deseori îşi aminteşte de ea…..chiar şi acum."


Povestea este compusa de Thea si a participat la concursul organizat de Claudia iar brazii sunt pictati de mine :P
Sa aveti un Craciun fericit!

MULTE IMBRATISARI!   OANA

10 comentarii:

copilarim spunea...

E superba povestea - si se potriveste perfect cu bradutii pictati de tine:D. Ce echipa minunata faceti!!
Va pup

vavaly spunea...

Foarte frumoasa povestea, cu adevarat plina de optimismul si gingasia copilariei. Bravo Thea! Un Craciun frumos si luminos sa aveti si voi si sa va bucurati de sarbatoare!

Simona spunea...

Crăciun fericit!!

ghemulet spunea...

Daaa...Si mie imi place povestioara....Sarbatori fericite si tot ce va doriti va doresc draga Oana.

Elena Stanescu spunea...

asa de duioasa inocenta, mi-a placut mult, ce copil nu se doreste langa mama lui oricat de bine i-ar fi in alta parte, Thea,esti un suflet asa sensibil,mult succes iti doresc!

dulceameacasa spunea...

Rux, sunt foarte bucuroasa pentru ca Thea povesteste si se exprima in felul ei. O sustin sa-si scrie povestile. Te imbratisez cu mult drag!

dulceameacasa spunea...

Multumim, Vavaly! Multe bucurii sa aveti si voi1

dulceameacasa spunea...

Si tie, draga Simona!

dulceameacasa spunea...

Ma simt bine sa stiu ca-ti place, drag Ghemulet, iar Thea e incantata de aceasta surpriza neasteptata!

dulceameacasa spunea...

Asa e, Elena! Povestea a fost inspirata de vizita la casa de copii din Valeni...cred ca v-ati dat seama.

Trimiteţi un comentariu

Multumesc pentru cuvintele voastre. Le citesc si raspund cu drag la toate.